Drumul inadaptaţilor

Creionu-i ascuţit cu lama,
O foaie nuş de unde scoasă
Trasez o primă linie cu mâna tremurândă
E strâmbă, e stângace, e un prim pas,
E tot ce din acele timpuri mi-a rămas.

Mă uit la ea şi văd un drum
Ţinut de mână mai întâi de cineva mai mare
Cei care mi-au dat viaţa şi un loc sub soare
Şi iată că încetişor apar şi eu în trup şi carne.

Iar carnea se transformă-n caracter
Şi-ncep să văd acel Eu mare care ades ma sperie
(Deşi nu par a criminal în serie)
Specific şi nu exemplific, totu-i joc
Iar cuvintele sunt piesele alese,
Şi văd că nimic până la urmă nu mai iese.

Cine nu a vrut să meargă pe acelaşi drum a doua oară
Ştiid că trebuie s-aleagă între ceva ce pân-la urmă o să doară
Murind încet în lupta sa interioară cu tot acelaşi scop de-odinioară
Gândeam noi oare că odată şi odată ne vom iubi şi cea mai stângace a noastra faptă?

Te temi de propriile temeri
Stai cumva ascuns de tine-n tine, tremuri?
Şi aşteptând momente alte, amintiri din culmile de tine-urcate
Iar până la urmă tot nu-ţi pasă din toate astea ce te aleg şi ce-o să iasă.